boo! blog

Am sa-l vizitez in curand. Ma gandesc la asta deja de cateva zile. Nu-mi da pace gandul ca o sa merg cu bratzele deschise shi nu o sa-l simt.A trecut mult timp.
Eram clasa 6-a cand a plecat. De-atunci, unikul lukru care ma indeparta de uitare era suma lunara pe care o trimitea acasa, o fotografie de proasta calitate shi, de ceva vreme, apelurile telefonice.
Semanam atat de mult. Sunt la fel de incapatzanata, caustica in umor ca shi el, neampacata cu lumea, cu viatza…shi tot ca el, duminica sunt mai harnica. Nemaivorbind de maxilarele pe care le-am moshtenit - sunt toata taika-meu.
Initzial n-am simtzit lipsa lui. Era bine. Eu cu mama, fetele din casa…ori, eu, confidentul nr1 al mamei. Am shtiut mai multe decat trebuia. Or, salvarea mea: k n-am shtiut mai mult de problemele de familie, certuri intre parintzi.
Pe vremurile alea, ca supliment il gaseam pe Nalyk pe post de tata. Mai tzii minte cum te numeam “badika”? Badika ma lua cu dansu’ shi eram fericita! Badika imi aducea dulciuri din Bucureshti! Badika ma lua la discoteca! Iar cand cineva imi dadea bomboane shi trebuia sa-i zicem “bogdaproste” , noi, eu shi Mihaitza plangeam, caci credeam ca trebuia sa zicem “badeaprostu”
Shi noi il iubim pe badika! Deshi, shi badika ne avea pe noi shi numai pe mama.
Am crescut langa mamika shi badika.
Caci, tatal meu…
Akum sunt neutra. Il numesk “tata” mai mult din respect…sau k’ar trebui. Nu, nu l’am abandonat vreodata sau sa-i reproshez. Doar ca nu se merita sa lashi pe cineva asha…fara cuvinte.
A omis creshterea mea. Iar ceea ce se numeshte la 13 ani, identitate sexuala, cand simtzi necesitatea sa ieshi in lume, la bratz cu taticul tau… a lipsit fara vreo remushkare. Akum insa, consecintzele sunt mai mult sau mai putzin, dureroase. Acum vad rostul unui tata.
Mi-e rushine k s-ar putea sa nu simt CEVA atunci cand il voi vedea, cand il voi imbratzisha. O sa il vizitez, caci, mi-e tata…