boo! blog

Noaptea, cand magia se clatina in atmosfera, cand copii spioneaza shemineul, cand toata tzara baga ornamente cu sclipici pe la ferestre, eu… plec acasa. Drumul e lung, zbatut de autocarul nadushit cu oameni care sforaie & fac glume proaste.
Eu plec acasa. Shtii, acel “acasa”? Cel mai cad, dulce, primitor? Exact, ACEL acasa.

Iar cand ceasul bate ora ghinionului, magia abureshte shi cade greoi, cu namol rece. Mi-am simtzit spiritul de copil m strivit k niciodata. Caci se mai intamplase.
Shi uite…k…acum plec acasa cu inima strivita. Dezamagita. Abandonata.
-De-atatea ori?! Ma gandii eu.
………………………………………….. ………………………………………….. .
Stau shosete colorate, agatzate sus, in cui. Shosete mari & largi ptr toaaate cadourile. Shosete goale, dar care il m ashteapta pe mosh Nicolae…

-Moshule, am nevoie de dragoste. Una divina. Pe-a mea. Mi-o lashi?