| |
Jun 23
 boghitza lu De fapt, m-am innoit de pe 3 septembrie 2009.
Am nascut un baietzel.
Nu shtiu kre e neajutoratul dintre noi 2, caci fara el m-ash prapadi pe lumea asta.
Sebastian… e…k o boghitza de poama.
Cand dulce, cand acra.
Cand scaldata de soare, cand scaldata de ploaie.
Boghitza lu’ mama. ^_^
Jun 05
 Câta coincidentza nu ar avea sau un sarcasm incident, azi-dimineatza, initziindu-mi siesta obishnuit? (2 înghitzituri de cafea) la balcon observ o…fumeie (caci altfel n-as putea-o numi) care-si ”ducea” copilul la gradinitza. Era un pitic cu chepca, foarte dragut la mutritza, dar târât ca-n filme si cu îndemnuri barbatesti: ”Hai nu ti alinta! K-ti spun lu tat-to! Si-ni bosheshti?!”. Nu am ramas prea indignata din moment ce majoritatea pushtilor refuza ”mierluitor” sa mearga la cresha. Tzin minte si eu ce entuziasm aveam. 
No bine. În cei 40m, posibili ca sa-i am în vizor ai ca sa nu ma plictisesc la ciori interveni o palma…! Hm?!  Eu boldii ochii la copilul care abia se tzinea sa nu explodeze, caci se înroshise de atâta bocet, iar fumeia, mândra de modalitatea de stimulare gasita, îl înshfaca agresiv de mâna si-si continua mersul mormaind ”Vez dacî nu esti cuminti?”.
…………………………………………………………………………………………………..
Si asta dupa Ziua Copilului?! Mi-am netezit speriata burtica. Cum asha?
Pacat ca nu am înregistrat cazul si sa-l trimit la vreo organizatzie, spre exemplu CNPAC, deshi era prea târziu spre a PREVENI abuzul. Or, cât de aiurea ar fi sa stau k vaca si sa înregistrez violentza…?!
Potrivit “Studiului privind violenta fata de copii”, lansat de UNICEF in anul 2008, Ministerul Educatiei si Tineretului si Ministerul Protectiei Sociale, Familiei si Copilului, cel putin 25% dintre minori au recunoscut ca sunt batuti de parinti, iar 20% declara ca sufera de agresiune verbala din partea acestora.
Cât de imoral ar fi, dar 10% dintre parinti au recunoscut ca-si abuzeaza copiii emotional sau psihologic. ( )
Degeaba exista el ditamai MONITORULUI OFICIAL al Drepturilor Copilului in Moldova.
A, cu Ziua împotriva Violentei asupra Copilului…
Dec 09
 Am sa-l vizitez in curand. Ma gandesc la asta deja de cateva zile. Nu-mi da pace gandul ca o sa merg cu bratzele deschise shi nu o sa-l simt.A trecut mult timp.
Eram clasa 6-a cand a plecat. De-atunci, unikul lukru care ma indeparta de uitare era suma lunara pe care o trimitea acasa, o fotografie de proasta calitate shi, de ceva vreme, apelurile telefonice.
Semanam atat de mult. Sunt la fel de incapatzanata, caustica in umor ca shi el, neampacata cu lumea, cu viatza…shi tot ca el, duminica sunt mai harnica. Nemaivorbind de maxilarele pe care le-am moshtenit - sunt toata taika-meu.
Initzial n-am simtzit lipsa lui. Era bine. Eu cu mama, fetele din casa…ori, eu, confidentul nr1 al mamei. Am shtiut mai multe decat trebuia. Or, salvarea mea: k n-am shtiut mai mult de problemele de familie, certuri intre parintzi.
Pe vremurile alea, ca supliment il gaseam pe Nalyk pe post de tata. Mai tzii minte cum te numeam “badika”? Badika ma lua cu dansu’ shi eram fericita! Badika imi aducea dulciuri din Bucureshti! Badika ma lua la discoteca! Iar cand cineva imi dadea bomboane shi trebuia sa-i zicem “bogdaproste” , noi, eu shi Mihaitza plangeam, caci credeam ca trebuia sa zicem “badeaprostu” 
Shi noi il iubim pe badika! Deshi, shi badika ne avea pe noi shi numai pe mama.
Am crescut langa mamika shi badika.
Caci, tatal meu…
Akum sunt neutra. Il numesk “tata” mai mult din respect…sau k’ar trebui. Nu, nu l’am abandonat vreodata sau sa-i reproshez. Doar ca nu se merita sa lashi pe cineva asha…fara cuvinte.
A omis creshterea mea. Iar ceea ce se numeshte la 13 ani, identitate sexuala, cand simtzi necesitatea sa ieshi in lume, la bratz cu taticul tau… a lipsit fara vreo remushkare. Akum insa, consecintzele sunt mai mult sau mai putzin, dureroase. Acum vad rostul unui tata.
Mi-e rushine k s-ar putea sa nu simt CEVA atunci cand il voi vedea, cand il voi imbratzisha. O sa il vizitez, caci, mi-e tata…
Dec 06
 Noaptea, cand magia se clatina in atmosfera, cand copii spioneaza shemineul, cand toata tzara baga ornamente cu sclipici pe la ferestre, eu… plec acasa. Drumul e lung, zbatut de autocarul nadushit cu oameni care sforaie & fac glume proaste.
Eu plec acasa. Shtii, acel “acasa”? Cel mai cad, dulce, primitor? Exact, ACEL acasa.
Iar cand ceasul bate ora ghinionului, magia abureshte shi cade greoi, cu namol rece. Mi-am simtzit spiritul de copil m strivit k niciodata. Caci se mai intamplase.
Shi uite…k…acum plec acasa cu inima strivita. Dezamagita. Abandonata.
-De-atatea ori?! Ma gandii eu.
………………………………………….. ………………………………………….. .
Stau shosete colorate, agatzate sus, in cui. Shosete mari & largi ptr toaaate cadourile. Shosete goale, dar care il m ashteapta pe mosh Nicolae…
-Moshule, am nevoie de dragoste. Una divina. Pe-a mea. Mi-o lashi?
Nov 10
-Pashol na turbinku! zicea Ivan shi dracul se baga in traista lui.
Muream la replika asta. O ashteptam la final asha cum ashteptam apa dupa o mankare piparata.
Shi EA ne-o zicea, cu mult patos, cu o intonatzie precisa shi nu doar asta, ci intreaga poveste.
“Ivan Turbinka”… cea mai interesanta poveste din copilaria mea shi tuturor nepotzilor bunicii mele.
EA… deshi demult trecuta de varsta a 3-a era foarte grijulie cu prikindeii care ii furau turtele cu branza dulce…sus, din camara. Avea o casutza modesta in vale. Cand o vedeam la coltz cu o cana mare cu lapte, o zbugheam repejior. Shi EA se bucura. Noi ne bucuram.
-Mamuca, spune-ne povestea cu “Ivan Turbinka”. Incepea, fara sa rasufle a greu, caci ne-a povestit-o de nenumarate ori.
EA nu mai este. Shi o data cu EA a disparut shi Ivan Turbinka…
|
|
Recent Comments